carapacea

sunteti orbi
si nu vedeti cum ma agat de fiecare secunda
in plus
sunteti orbiti
de iluzia nemuritoare-i tinereti ce-i
un minus
in fiecare moment
cand nu bagati de seama cum voi fi plecand din voi
adunata
de umeri veti fi scuturand amintirile
si va veti fi intreband cum de nu s-au
inmultit
zilele si pentru mine.

pe el l-am iubit… nepermis, nefiresc, neatent.
ma priveste de la inaltimea barbatului dorit si tace.
cu nepasare, ca un trufas.

sunteti vii
vietati cu identitati imprumutate si nu simtiti cum
multime vida
au devenit vremurile dimprejur si oamenii de-alaturi
inmultiti
cu de-a sila s-au transformat in mici agregate dirijate
de interese meschine si falsitati
impartite
pe de-a moaca in stanga si in dreapta pentru un pas
inainte
nemeritat, bineinteles.

sunteti surzi
si n-auziti cum ma targui pentru o zi
in plus
din spatele acestei taceri in care-mi pun cap la cap puterile
si-mi port sufletul
pe dos

si mincinosul sufletul hain! o sa mor cu un of pe lumea asta: de ce s-or mintii draga oamenii unii pe altii si fiecare pe ei insisi? ce le-o aduce? cum se mai pot uita in oglinda cand ii prinzi cu matza in sac?

uite care-i treaba: cunosti pe xuleasca, zici ca sunteti de-un leat, te-mpretenesti cu dansa si-i deschizi colea usa sufletului, si te pomenesti draga, pe nepusa masa, ca dumneai defapt nu da doua cepe degerate pe prietenia ta, ci doar se foloseste de prezenta, influenta si puterea ta. asa, zambind ingereste si facand pe nevinovata. si o crezi, o iei copil de suflet, o protejezi ca deh… e o intreaga salbaticime out there, si te pomenesti, cum zisei pe nepusa masa, ca defapt ‘mneai te lucreaza pe la spate intr-un mod dezagreabil.

pai sa nu-ti vina sa dai cu caciula-n caini??

ii trimisei deunazi vorba cum ca “femeie, de ce minti femeie? ce-ti aduce”. s-o crezi tu ca a raspuns. nuuuu, ca alde asa specii nu au curajul responsabilitatii sa vie si sa zica “uite de-aia, uite colea ce avantaj mi-o adus”. nu, nu, nu - dumneaei o tacut chitic si o disparut din raza de actiune cu viteza luminii stinse.

de-aia zic: minciuna are picioare scurte, mincinosu’ nu!

I wear my heart inside out and you know it.

de multa vreme nu m-am mai zburlit precum deunazi. poate pentru ca am ajuns la un punct in care nu mai pot accepta compromisul doar de dragul de a ma integra intr-o societate careia oricum nu ii apartin.

fiecare zi trece agale. anevoios. asimetric. nimic din ce-i planificat nu ajunge sa fie dus la capat pentru ca in calea planurilor mele se aseaza tot felul de bolovani mici incercand sa rastoarne carul mare. ba unul, ba altul, pe motiv de frustrare si invidie, vor sa-nlature carul de pe drumul lui dinainte planificat. vor sa-l dirijeze ei unde li se pare lor, cu insignificanta lor vechime pe aceasta planeta, ca i-ar fi locul. energie si timp irosite.

astazi am ajuns la capatul rabdarii si am izbucnit: nu am sa plec capul pentru sabia voastra neunsa, neascutita, nedemna. nu am sa inmoi glasul pentru urechile voastre blegite si necuratate de linguseli inutile. nu am sa intind mana cersit ceea ce mi se cuvine prin nascare. si nu am sa imbratisez opinii si principii nefondate, neimpartasite si nedrepte.

s-au minunat care mai de care mai tare. au holbit cei doi ochi artificial colorati si si-au inrosit fiecare vinisoara a pometilor. si-au incercat sa muste din mana care i-a hranit. de ce? de teama pentru scaunul lor incalzit de umilitoare plecaciuni si batai pe umar.

e voia lor, nu a mea! n-am sa-mi curbez niciodata coloana verticala doar pentru ca x-ulescu nu pricepe ca demnitatea, respectul de sine si integritatea sunt virtuti pe care nu oricine le poseda. n-am sa-mi stopez niciodata cuvantul - singurul meu prieten - cand pornit dinlauntru, se vrea purtator de mesaj catre interlocutor. si n-am sa inghit niciodata galusti gogonate prefacandu-ma ca nu vad cum se-nvart cate unii in varful picioarele pe langa cei cu putere formala, judecand pe aceia ca mine pentru ca luam atitudine.

“As I grow older, I pay less attention to what people say. I just watch what they do.” - Andrew Carnegie

Am vazut acest film in seara asta despre curaj, determinare, incapatzanare, revolta, onoare. Curajul de-a lua pozitie pentru ceea ce crezi in, determinarea cu care o indatorire este dusa pana la capt, incapatzanarea cu care poti intra pe geam cand esti dat afara pe usa, revolta (si furia) derivata dintr-o autoinvinuire nefondata si onoarea cu care adversarul este infrant.

Ce sunt toate aceste atribute pentru om? Cum (sau cat) il influenteaza (re)cunoasterea lor. Definirea lor. Incadrarea lor in calitati si defecte. Ce complex de imprejurari determina aparitia or disparitia lor? Cat de (ne)controlabile sunt manifestarile rezultate? Traim intr-o societate in care garda nu trebuie lasata niciodata. Ne perindam printre straturi sociale de diferite marimi si valori. Si indiferent de nivelul ridicat ori scazut al acestora, ne pomenim provocati dorit sau nedorit sa nu dam inapoi. Sa nu!

Unii ridica manusa si duc batalia pana la capat. Altii capituleaza din start ori pe parcurs. Cativa refuza. Cati insa gasesc diplomatia sa evite, sa ignore, sa stopeze aceasta nevoie imediata a individului de langa, de a ne provoca? Cati gandesc sa acorde timp, spatiu, incredere, bunavointa si hotarare acestor provocari, intru transformarea lor in inceput de dialog pasnic.

M-a inspaimantat, intr-un anumit grad, povestea vizionata in seara asta. M-a inspaimantat si pus pe ganduri…

hm, de ce oare am un “empty draft”, numai doamne-doamne dragutul o stii. 19 mai la opt seara, acum un an… oare ce faceam?

aaaaaaaa, stiu! imi amintesc. am vrut sa scriu cateva randuri despre al meu frate. caci ii ziua lui pe 19 mai. si m-am oprit. caci is prea sarace vorbele, cand ii vorba de povestit amintiri din copilaria noastra. ori de-nsurubat admiratia mea pentru el in ganduri printre randuri.

sa-mi traiesti, barbosule!